Sarind peste gropi's Blog

There is no sound, no voice, no cry in all the world that can be heard… until someone listens.
It is said that God made man in his image, but man fell from grace. Still, man has retained from his humble beginnings the innate desire to create. But how will man’s creations fare? Will they attain a measure of the divine? Or will they, too, fall from grace?
People have long feared invasion by forces from other worlds. If that horror comes to pass our leaders will stand as our first line of defense unless, of course, our leaders themselves… are the invaders.
What is our last line of defense? Is it the military, with all of their power and might? Or is it the courage of a solitary man?
Sleep soundly in the knowledge that the dawn will come. Rest assured that our leaders are watching over us. But beware. For it is only their vigilance that stands between our restful slumber… and the end of the world.

“Some of man’s greatest achievements have been motivated by a driving need for love and acceptance. What happens when that need for recognition, becomes a desire to be revered, and then worshipped… like a god?
What if you were to wake up to a different world tomorrow… a world of invaders? Would you raise your voice with the aliens, in a chant of remembrance and regret, bidding farewell to a vanished world? Or would you fight against those who might ultimately help us?
The one certainty of the human experience is death. But what might happen when our effort to prolong the inevitable starts to turn that battle around? Will someone, or something, step in to ensure the final outcome? At what point does the cost of survival… become too high a price for us to pay?
It is the differences between people that cause conflicts. Differences in religion, in race, in beliefs. What wars would be fought if the differences grew between two intelligent species; The wars of evolution are fought over generations. But sometimes only the fittest survive battles which last the briefest moments.
Men of war have long known that warriors must often abandon those verities they defend. Peace, human kindness, love… for they hold no meaning to the enemy. And so, to win, do we become what we despise… and despise what we become?”

P.S. Cine are timp sa citeasca poate sa-si exprime parerea cu privire la intrebarile de mai sus.

Inca din cele mai vechi timpuri filozofii si teoreticienii si-au pus mereu intrebarea: ce inseamna sa fii om? Poate ca raspunsul ne-a scapat pana acum fiindca e foarte simplu, poate ca e ca si atunci cand cauti ceva si nu il gasesti cu toate ca e sub nasul tau. La o prima gandire ai putea sa zici ceva complex: sa iubesti, sa rationezi, sa gandesti, sa ai sentimente…..,dar daca stai sa analizezi atent iti dai seama ca multi dintre noi nu au asa ceva sau cel putin nu pe toate. Cati dintre noi iubesc cu adevarat sau chiar cati dintre noi stiu ce e iubirea, cati dintre noi ne gandim la cea ce ni se intampla si la cea ce facem, cati dintre noi putem sa ne laudam ca toate deciziile noastre au fost bine gandite, cati dintre noi nu si-au pierdut sentimentele datorita deziluziilor ca sa nu vorbim de cei cu alexitimie. Si atunci poti sa spui ca “ei” sunt animale?
Mai degraba “a fi om” nu se rezuma la aceste stari, mai degraba la posibilitatea de a alege.

Cand o inima a fost stinsa (cei rataciti, inchisi in ei pe baze motivate sau nu) de manie si regrete, un om plin de dubii de neincrederi, comportamentul distructiv poate fi evitat sau e predestinat? Are el dreptul “de a fi asa”, poate sa creada ca toti ii vor raul? Daca ar fi dupa mine, as zice nu stiu! Niciodata nu e sigur ca vei ramane la fel, daca stai sa te uiti la vietile celor dragi sau apropiati ca sa fie mai relevant, pe langa cele trei faze ale vieti, cu totii au trecut prin diferite stari, fiecare dintre ele provocate de anumite intamplari din viata lor, fiecare cu perceptiile ei, fiecare cu credintele ei (“parerile sunt starile prin care treci”). Daca stai sa privesti altfel, atunci o sa spui despre cel care a fost lovit toata viata de catre toti ca are dreptul sa ii urasca pe ceilalti. De ce sa fie bun cu cei care il ranesc si de ce sa se mai increada in cineva daca pana acum toti l-au tradat? Intrebearea e insa de unde stii ca toate nu o sa se opreasca dupa un anumit timp, ca doar pana la urma, timpul e ucigasul perfect si de unde stie el exact cine merita ce? Nu cumva cei care ii vor binele sunt alungati fara prejudecati si daca s-ar opri din asta atunci de unde ar sti sigur daca cei din jur nu cumva sunt falsi si vor sa il traga pe sfoara? Cred ca pana la urma nimic nu se rezuma strict la noi cand tot timpul relationam cu atatea persoane si niciodata nu poti fi sigur de nimic. Ma refer la faptul ca nu poti sa stii sigur intentiile celor din jur, de ce spun ei, si in definitiv nu poti sa fi sigur nici de tine. De cate ori nu ai facut ceva total impotriva ratiunii tale pur si simplu “ca te-a luat valu” sau ca “nu te-ai gandit”? Eu unu reusesc sa ma uimesc foarte des. Ca sa nu te afecteze prea mult cred ca ar trebui sa ai o anumita circumspectie in toate dar sa nu exagerezi, ca strica intotdeauna si sa iti asumi din cand in cand anumite riscuri pentru ca viata e data ca sa o traiesti….am zis acolo “cred” fiindca e parerea mea personala.

Si nu mai ai ce face!!! Timpu care trece nu se mai intoarce, tot ce faci ramane exact asa indiferent ca nu esti multumit sau daca nu iti convine cum a iesit sau daca vrei sa incerci din nou sau daca vrei
sa te intorci si sa o apuci pe alta cale. Trecutu ramane acelasi, viata ta exact asa cum ai trait-o cu bune cu rele, asa ca e bine sa vezi ce faci si cand faci si cum o faci ca sa nu iti para rau dupa.
E cel mai bine sa te gandesti inainte sa iei o decizie, sa casti ochii si sa ai grija! asta daca nu vrei sa ajungi in 2 ani o fantoma, un “uitel si pala’”, sa te urasca copii, sau sa ajungi pe strada sau …..
Daca nu crezi, sunt destule exmple in jurul tau, fiecare om are viata lui. asa ca pune mana si gandeste-te ce vrei sa faci in viata si nu sta in loc pentru toate cacaturile, nu le lasa sa te descurajeze,
urmeaza-ti planu si invata din fiecare intamplare (daca e buna, vezi cum faci sa dai din nou peste ea, daca nu, atunci vezi cum faci sa te feresti pe viitor de ea).

Daca stau sa ma gandesc bine am observat ca mai mereu reusesc sa ma complic prea mult, sau sa complic prea mult treburi care altfel ar trebui sa fie foarte simple.Foarte des incerc sa obtin ceva, de foarte multe ori neimportant sau care nu-mi trebuie cu adevarat, si pentru a face rost de acel ceva ma agit o gramada.Si asta e un fel de paradox, si tot un fel de paradox e faptul ca dupa ce fac rost de el ajung sa nu fiu multumit sau sa imi pun mii de intrebari de genu’ :imi trebuie?, nu era mai bine sa?, ce puteam eu sa fac in tot acel timp?…….De la o vreme am inceput sa ma prind care e filmu’ si am invatat sa nu mai procedez asa, deci am inceput sa ma simt mereu bine, sa nu imi pese daca aveam o optiune mai buna si sa traiesc clipa ca sa nu mai fiu nevoit sa ma complic. Avantaju e ca nu ai nici un stres asa, dar totusi nici asa nu e bine! De cele mai multe ori iau decizia gresita si oricat nu mi-ar pasa, la un moment dat intervine constiinta si alte mecanisme de genu’ si in plus chiar daca nu as gresi stilu asta “te strica”. Asa ca dupa inca putina meditatie (exagerez si eu) mi-a venit ideea ca cea mai buna solutie ar fi o cale de mijloc intre cele doua stiluri si astfel singura problema care ramane e “cum o gasesti!?”, problema din ciclul “orice are o parte buna si una rea”.

P.S. A inceput vacanta, caldura, tot ce mai cuprinde si plus caterincile din fata blocului:X
Cand o sa mai am timp o sa mai scriu ce mai aberam noi noaptea, daca pare funny sau interesant:d